Hátimotor Hátimotor Motoros sárkány Kezdőlap Merevszárnyú UL Forgószárnyú UL Műrepülés Videók Galéria

Version francaise Versiunea în româneste
 
Paramotor

Cross-Country in Ardeal


A zbura în ardeal, pentru mine întotdeauna este o euforie.
Nu numai pentru faptul că-mi împlinesc vise din copilărie pe care le trăiesc din plin odată cu fiecare zbor dar şi prin frumuseţea peisajului de pe aceste meleaguri. Sigur, acest lucru este total subiectiv dar dacă ne adâncim în acest subiect, ne dă de gândit şi faptul că de-a lungul secolelor, ţara din braţele Carpaţilor a fost numită “Grădina Zânelor”.

Anul acesta, doar la sfârşitul lunii iulie a sosit timpul să facem un raid “mai serios” cu paramotoarele. Am sosit doar noaptea la ora trei din Ungaria, iar după un somn de două ore şi jumătate m-am trezit neobişnuit de plin de energie şi pornesc spre locul de întâlnire stabilit zilele interioare cu prietenii cu care am plănuit această ieşire. La doar câţiva km la nord de Târgu-Mureş am găsit un teren proaspăt şi umed de roua dimineţii unde am despachetat şi ne-am verificat cu atenţie aparatele, am umplut rezervoarele după care am întins aripile şi în ciuda faptului că iarba era destul de mare, am decolat cu toţii “din prima”. Profitând din plin de calităţile aripii MotoNemo colegul nostru Leon care are doar puţin peste o oră de zbor la ora actuala cu paramotorul, a decolat fără probleme. Ne-am aventurat la drum fără o hartă, busolă sau GPS, astfel la briefingul de dinaintea decolării ne-am înţeles că toţi se vor ţine după mine iar eu voi avea grijă să nu mă distanţez prea tare având viteza cea mai mare având aripa încărcată la limita superioară. N-am zburat niciodată prin zonă dar ştiam că mergând spre răsărit, mai devreme sau mai târziu voi vedea drumul naţional pe care dacă-l vom urma spre nord, nu vom putea ocoli întâmplător oraşul (staţiunea) Sovata – prima ţintă propusă. Apoi în direcţia nord-est vom ajunge în municipiul Reghin – a doua ţintă şi locul de reşedinţă al colegului nostru Leon, de unde şerpuind pe firul apei Mureşului vom ajunge înapoi la locul de decolare.
Marius zbura cu un “Action”, iar Adi şi cu mine câte un “ReAction”, astfel îmi era puţin teamă de faptul ca Leon cu MotoNemo nu va reuşi să ţină pasul cu aripile noastre de viteză dar am rezolvat problema cotind şi spiralând cercetând fiecare copac mai înalt, căpiţele de fân, sărind peste crestele dealurilor, adâncindu-ne prin văi, zbor în formaţie, fotografii şi alte cele în timp ce Leon mergea drept aţă spre reper ţinând cei 150 m de sol.
Aceasta este zona în care zonele de câmpie se transformau uşor în dealuri. La est de râul Mureş întâlnim „un fel de stepă” înierbată cu soluri roditoare lucrate cu grijă de agricultorii locului, păduri dese de foioase. Avansând spre răsărit peisajul se schimbă şi se înalţă astfel ajungem rapid deasupra primului munte - Bechiciul care este şi el împădurit iar spre vârf se zăresc şi brazii.
Chiar în umbra muntelui, în prima vale se ascunde Sovata. După o oră de zbor spiralam deja deasupra vestitului lac cu apă sărată – Lacul Ursu. După ce am făcut inventarul vilelor, castelelor şi hotelurilor de lux din zonă a venit vremea să mă ocup puţin de colegii de escadrilă. Astfel ne-am apropiat unul de altul, am verificat nivelul de combustibil al fiecăruia după care am decis să mergem mai departe fără escală până la Reghin. Rezervorul meu l-am verificat făcându-i o poză şi analizând pe afişajul digital al aparatului nivelul care s-a dovedit a fi mai mult decât acceptabil, calculând mai apoi că şi Simonini-ul poate consuma trei litrii/h fără a face economie dacă este bine reglat.
În dreapta noastră se înalţă munţi Gurghiului cu vârfurile ascunse în aburii pâraielor. Am survolat Câmpu Cetăţii vestit pentru păstrăvăriile din zonă de unde puteam deja observa locul unde zumzăie oraşul Reghin. Golind încet rezervoarele ne-am înălţat uşor sperând la vânt de spate. De sus se vedea foarte bine platoul care a fost folosit ca cel mai mare aerodrom din zonă în timpul celui de-al doilea război mondial, loc despre care am aflat că până prin anii 70 ascundea piese ale avioanelor de luptă Messerschmitt. Am ajuns la marginea oraşului reghin după două ore şi vreo patruzeci de minute cu o înălţime de aproape 1000 m ceea ce ar fi fost un real avantaj în cazul în care vre-unul din noi ar fi rămas fără benzină pentru a putea ateriza în siguranţă. Ori noi intenţionam să aterizăm la o benzinărie pentru a nu complica prea mult strategia de alimentare cu combustibil ne având canistre sau alte mijloace de transport al combustibilului. Astfel, zis şi făcut. Am găsit o benzinărie particulară la marginea oraşului care nu era împânzită de cabluri electrice sau alte obstacole de care nu aveam cum să ştim doar când am ajuns la faţa locului şi am executat un “tur de pistă” pentru recunoaştere şi memorare a posibilelor obstacole. În spatele benzinăriei stătea o casă mare cu etaj, curte largă, piscină, grădină japoneză şi alte lucruri fanteziste. După cum stătea steagul pe clădire am intuit direcţia şi locul în care voi ateriza, un teren de cca. 20x20 de metrii cu clădirea de-o parte şi o macara părăsită de cealaltă parte care continua cu un teren denivelat, gard de sârmă şi alte obstacole care pândeau pe cel care rata locul de aterizare. N-am aterizat din prima, am mai făcut un tur de-asupra castelului , am traversat curtea foarte jos, am urcat puţin să trec gardul după care accelerând uşor şi simultan am frânat puternic după care am aterizat în nici doi paşi pe prima parte a terenului ţintit. Am reuşit s-o fac cu precizie aşa cum mi-am dorit. N-am apucat sa-mi strâng aripa, şi văd ca şi Marius s-a eşalonat pentru aterizare trecând gardul de fier forjat cu motorul oprit şi cu viteză destul de mare în stil “zbor liber”, a planat uşor peste locul cel mai prielnic şi a aterizat mai puţin elegant printre denivelări, ne reuşind să alerge, aripa l-a depăşit şi a lovit solul cu bordul de atac. Între timp, de la etajul casei au ieşit câteva doamne destul de sumar îmbrăcate să admire operaţiunile noastre, femei despre care am presupus ca sunt tot angajate ale benzinăriei care probabil oferă servicii suplimentare camionagiilor în perioada de odihnă, asta deoarece erau foarte bine dotate de la mama natură lucru care nici nu s-au străduit să-l ascundă. Probabil ele au fost vinovate şi în cazul lui Marius distrăgându-i atenţia într-un moment destul de nepotrivit, nu de alta dar e prima oara când îl văd ratând aterizarea. Imediat după a ajuns şi Adi, un elev pilot al lui Marius care zbura cu paramotorul pentru a patra oara daca nu mă înşel şi ce să vezi, după turul de recunoaştere a venit cu precizie pe mijlocul terenului ideal frumos reuşind să evite şi căderea aripii pe macaraua de alături după aterizare.
Leon era puţin întârziat de la aceste evenimente ne având ocazia să profite din experienţa celor care au aterizat, astfel după câteva minute ajungând cu înălţime apreciabilă la verticala noastră a hotărât să nu rişte o aterizare pe un teren aşa strâmt şi plin de obstacole având în vedere că şi el era începător. Astfel el a trecut voios şi s-a îndreptat spre Târgu-Mureş deasupra albiei Mureşului care era paralel cu şoseaua la doar 50-80 de metri de aceasta şi nici 100 de metrii de benzinăria unde aterizasem noi ceilalţi. Zbura cu MotoNemoul de 27 de metrii pătraţi şi am zis că poate are şanse să ajungă până la locul de decolare dintr-o bucată cu cele 70 de kilograme ale sale, dar n-a fost aşa. De-abia luasem un gât de apă minerală pe terasa benzinăriei şi a sosit mesajul de la Leon că a aterizat pe malul Mureşului în pană de benzină şi ne aşteaptă să încercăm să-l alimentăm.
Am creat puţină vâlvă în zonă, proprietarul a sosit şi el cu interes bombardându-ne cu întrebări despre aparate. Deja a şi vrut să cumpere un aparat, cel mai scump dintre toate. Noi văzând că trecuse şi de ora amiezei ne-am echipat şi am stabilit ordinea de decolare. Adi a plecat primul din a doua încercare după ce prima oară era să ducă macaraua. Apoi a reuşit şi Marius după un start lung cu alergare prin boscheţii prin care a trecut şi la aterizare. Eu am plecat de parcă aveam postcombustie, probabil am avut noroc şi cu o mică declanşare deoarece la acea oră deja au început termicile să scuture masele de aer. Înainte de părăsirea zonei am executat câteva manevre elegante spre bucuria celor ce sau adunat să caşte gura după care am pornit în căutarea lui Leon. De-abia după vre-o jumătate de oră, fiind la verticala Dumbrăvioarei am zărit aripa lui întinsă la marginea unul lan de grâu pe cere tocmai secera o combină. După urme ne-am dat seama ca a aterizat undeva în mijlocul parcelei cu grâu deşi la nici 200 de metrii îl aştepta un teren cu iarbă proaspăt cosită. Am aterizat acolo, am transportat şi echipamentul lui Leon pe iarbă după care i-am turnat combustibil direct din rezervor în rezervor în timp ce el ne-a povestit că se aştepta deja să i se oprească motorul de aceea zbura cu înălţime din ce în ce mai mică…Asta în loc să fi urcat cât mai sus pentru a avea timp suficient pentru aşi calcula priza de aterizare pe un teren cât mai prielnic, dar asta rămâne pe data viitoare, acum e în procesul de acumulare de experienţă. Totuşi eu îndrăznesc să cred că dacă ar fi procedat astfel ar fi avut şanse reale să ajungă până la locul de unde am decolat în acea dimineaţă cu ajutorul vre-unei termice care erau deja pretutindeni având în vedere că eram deja la mai puţin de doi km de locul unde am decolat şi în plus altfel nu aducea nici puncte negre pentru paramotorişti evitând călcarea grâului chiar înainte de seceriş. Punct negru materializat prin cele povestite de Marius care a plecat ultimul de pe câmp cu mici greutăţi deoarece se schimba în continuu direcţia vântului astfel: după mai multe ratări a cerut ajutorul unui ţăran care stătea la marginea câmpului şi privea tentativele de decolare ale lui Marius, la care acesta a refuzat categoric să-l ajute să-şi întindă aripa. Cu toate acestea, mie mi s-a părut că primul raid parcurs în triunghi al anului pe meleaguri transilvănene a luat sfârşit cu bine.

Sz. Gy.

Să vedem cum a trăit aceste clipe frumoase colegul nostru Ady:

Într-o vineri dimineaţa devreme ne-am întâlnit la benzinăria de lângă locul de decolare, am umplut rezervoarele şi am ieşit pe câmp, am instalat mâneca de vânt, pregătiri şi apoi am decolat pe rând.

Era o răcoare plăcută a unei dimineţi de vară cu atmosfera cât se poate de calmă ideală pentru zbor, ba mai mult era şi o adiere de vânt laminar stabil de nord-vest care să ne ajute la decolare. Prima ţintă era Sovata la cca. 60km în inima transilvaniei, renumită pentru băile sărate în lacul Ursu. După ce am decolat cu toţii, am intrat pe direcţie si “tai-o” peste dealuri spre ţintă. Era un peisaj grandios cu pădurile fumegând uşor de aburii care se ridicau uşor în răcoarea dimineţii, văile încă umbrite, soarele era de-abia la 10 grade de orizont, începea totuşi să ne mângâie cu razele ei strălucitoare şi bine venite în vântul de 50 km/h în medie cu care avansam. Fiecare din noi aveam viteze diferite odată pentru că aveam aripi diferite şi încărcate diferit astfel trebuia să ne aşteptăm unii pe alţii din când în când lucru care nu-I venea greu nici unuia fiindcă între timp ne distram zburând în zig-zag la joasă înălţime făcând slalom printre copaci explorând amănunţit frumuseţea locurilor. Timpul trecea rapid şi deodată după ce am trecut primul deal mai mare sau un munte mic Bechiciul, am ajuns exact la verticala primului punct ţintă – Sovata unde am intrat până de-asupra lacului încântaţi de privelişte şi de atenţia primilor clienţi ai locului care intraseră deja la bălăcit în lac. După câteva viraje “la cuţit” am luat direcţia următorului punct din planul stabilit - oraşul Reghin care mai ca se putea zări în depărtare fiind exact în direcţia unei văi mai largi în capătul acesteia la intersecţia cu valea Mureşului. Ştiam ca nu vom putea parcurge întreg traseul cu un rezervor şi speram să avem loc degajat în apropierea unei benzinării de la marginea Reghinului care-l vizasem anterior pentru astfel de raiduri în zonă. Ajunşi la faţa locului am constatat că terenul e destul de strâmt unde am putea ateriza, totuşi am hotărât să aterizăm chiar lângă benzinărie pe un culoar care din fericire avea si direcţia vântului prielnică dar obstaculată de-o parte şi de alta. Nu era nici lung se termina cu şoseaua ce lega Târgu-Mureşul cu Reghinul. Astfel am şi aterizat care cum am apucat mai puţin colegul nostru Leon care a decis să-şi încerce norocul şi să meargă mai departe de-aici spre Târgu-Mureş intrând pe valea mureşului direct spre locul de unde am decolat de dimineaţă. Noi cei de jos am intuit deja ca nu va reuşi deoarece zburasem deja mi mult de trei ore şi mai avea mai bine de o oră de mers ceea ce nu prea încăpea. După nici 20 de minute am primit mesajul care confirma faptul ca n-a ajuns dar a aterizat cu bine pe malul mureşului.
Noi fiind gata alimentaţi am decolat pe rând şi am pornit spre el cu gândul că-i vom transfera de la noi ceva combustibil ca sa ajungem cu toţii înapoi. După decolare, colegi mei Marius şi Gyuri având viteze mai mari deoarece încărcau mai bine aripile au luat-o înainte iar eu am intrat la verticala satului unde am crescut pe Gorneşti, un sat de pe malul drept al mureşului dacă privim din aval, loc în care am copilărit multe veri consecutive experimentând pe viu peripeţiile lui Creangă. Locuri frumoase şi intens trăite aşa cum are fiecare dintre noi câte un loc în adâncul inimii de care se leagă cu multe sentimente imposibil de exprimat în cuvinte. Acestea sunt locurile în care am visat pentru prima oară să zbor privind berzele de pe iazurile din albia veche a mureşului. Aici mi-am dorit să fiu pasăre şi să văd totul de sus, să impun regulile jocului pe terenul de joacă să văd totul dintr-o privire. Astfel după ce am făcut turul de onoare am făcut cu mâna celor dragi bunici, prieteni vechi din copilărie, vecini şi alţii care mă ştiau deja zburător dar care încă n-au avut ocazia să mă vadă în evoluţie, i-am salutat bucuros şi am pornit mai departe în căutarea colegilor mei.
A fost o experienţă deosebită pentru mine una pe care o visez de mult.
Între timp, colegii mei l-au găsit şi pe Leon, ba mai mult, când am ajuns ei deja se pregăteau de decolare. Totuşi am aterizat şi eu, le-am zis în două cuvinte de ce am rămas în urmă aşa de mult după care am decolat spre locul unde am lăsat maşinile şi de unde am plecat de dimineaţă, loc care era la nici zece minute de câmpul lui Leon după cum l-am denumit.
În concluzie, a fost extraordinar şi de-abia aştept următoarea ieşire de acest gen “cross-country” la propriu.
Doar aşa în şoaptă, că n-am reuşit să mă abţin, vreau să mai spun doar că deja am şi plănuit ceva şi pentru luna august despre care vă voi povesti la momentul potrivit. De altfel, motivul principal pentru care m-am scăpat este pentru a invita cu această ocazie pe toţi amatorii acestui sport minunat să ia legătura cu noi pentru a plănui şi a zbura împreună şi a ne bucura de satisfacţiile zborului.

Ady Suciu


 
Belépés
   

Kapcsolódó linkek
   

Hír értékelése
   

Parancsok
   

Kapcsolódó rovatok

Hátimotor

Tartalomkezelő rendszer: © 2004 PHP-Nuke. Minden jog fenntartva. A PHP-Nuke szabad szoftver, amelyre a GNU/GPL licensz érvényes.
Oldalkészítés: 0.02 másodperc