Hátimotor Hátimotor Motoros sárkány Kezdőlap Merevszárnyú UL Forgószárnyú UL Műrepülés Videók Galéria

Version francaise Versiunea în româneste
 
Paramotor

Coupe Icare 2007


O reţetă bună nu se schimbă…Saint Hilaire este încă superb ca întotdeauna, nici gheata nu s-a topit de pe vârful Mont Blanc, astfel peisajul îţi taie răsuflarea, la fel ca şi senzaţia când după decolare, zbori peste marginea platoului de stancă şi priveşti vertical înspre fundul văii, de-alungul peretelui cel mare. Si anul acesta am trăit aceeaşi senzaţie deosebită, cea de anul trecut şi de dinainte. Sărbătoarea anului dedicat publicului bogat, suprasaturat chiar de zburători de toate naţiile şi culorile a venit cu 34 de Icari care nu ne-au dezamăgit nici de data aceasta. Se pare că distracţia se menţine a fi pe cinste.

Nici chiar condiţiile meteo nu s-au lăsat mai prejos, dimineţile răcoroase de munte care te fac să te trezeşti plin de energie de uneori nu-ţi vine să crezi după o noapte lungă de poveşti între colegii cu acelaşi tip de virus, zborul. Apoi, căldura plăcută de vară târzie de peste zi ne-a răsfăţat cu adevărat. Asta desigur când apucam să ieşim de sub umbra standurilor de lângă clienţii binecunoscuţi şi necunoscuţi, vizitatori, prieteni şi parteneri, la fel de plini de energie şi insetaţi de informaţii legate de echipamente, tehnici sau uneori doar de poveşti dragi, întâmplări despre zbor. Au venit cu toţii dinnou, pelegrinii “St Hill”, cei pentru care programul annual al festivalului este de ne ratat, “la anul împreună tot aici” este indiscutabil.
În mod evident, ne-am rezervat timp şi pentru zbor în acest loc minunat, de obicei dimineaţa şi seara. Acesta este unul din locurile în care merită a se zbura poate mai mult ca oriunde. Mai mult decât atât, am avut ocazia mult aşteptată, moment în istorie, când colegul nostru Gyuri a avut şansa să testeze aparatul de tip Richi (zeul elicilor Helix, Richard Krüger-Spengler, şi constructorul paramotorului electric). Însfârşit nu numai din auzite în genul (prietenul cuiva de nu stiu unde care l-a vazut zburând), „scaunul electric” zboară într-adevăr nu doar în poveşti. Detalii despre acest test şi o altă minune văzută cu aceeaşi ocazie, electro-paramotorul pliabil construit de Razeebuss, puteţi citii într-un articol separat.
Nici noi la fel ca şi ceilalţi nu puteam rata festivalul, concursul, cheful de anul acesta, cel al figurilor – balul mascat din ceruri. Evenimentul a început printr-un moment trist în amintirea celui care a fost “Catapult Man” Jean-Marc Mouligné, decedat în luna iunie. S-a lansat un balonaş negru cu înscrisul “Salut Jean-Marc”. Întamplarea nefericită a celui în amintirea căruia s-a facut acest gest a avut loc anul acesta când s-a lansat pe post de proiectil uman cu o praştie uriaşă, în încercarea lui de a stbili un nou record de „basse jump” mai deosebit, care a luat sfarşit printr-o amerizare în râul Verdon unde curenţii de apa au înghiţit voalura paraşutei împreună cu curajosul pilot, acesta neputând fi recuperat în timp util.
Apoi, au urmat momente mai fericite, haioase, amuzante pentru a descreţi frunţile şi a menţine obiceiurile festivalului cu personaje din lumea viselor, eroi din poveşti, muze şi motive arhicunoscute care ne-au atras privirile ore întregi decolând una câte una sau uneori în grup de pe locul special amenajat. Care a fost cea mai “tare” figură, cine merita să câştige? Puteţi vota chiar voi pe baza imaginilor care nu necesită prea multe comentarii.
Emoţiile nu ne-au ocolit nici anul acesta (fiecare Coupe-Icare aduce puţină frică/emoţie). De data aceasta pe seama căpitanului Caraibelor, Jack Sparrow şi a destinului acestuia au aparut emoţiile. Din cate s-a zvonit, de vina a fost o sfoara ce aparţinea de costumaţia concurentului, care s-a încâlcit undeva pe mijlocul bordului de fuga al aripii care a plonjat necontrolată până în adâncul văii şi s-a pierdut din câmpul vizual al spectatorilor îngrijoraţi, dar după ceva vreme a venit şi vestea care ne-a uşurat sufletele, a scapat nevatămat cu o aterizare în pădure, salvat de coroana copacilor.

Din evoluţia multitudinii de concurenţi, sa distins un trio care a impresionat nu prin felul cum au fost mascaţi ci prin faptul ca unul din echipa era un şoim şi povestea lor. Jacques-Olivier Travers este un personaj cunoscut al festivalului, de mai mulţi ani a facut demonstraţii cu păsări răpitoare cu ocazia întrunirilor de acest gen. Avand însă frică de înnălţime, colegii lui care ştiau asta obişnuiau să-l frustreze întrebându-l de fiecare dată: „de ce nu zbori şi tu cu şoimii?”. Iata că după o vreme a prins curaj, motivat fiind dintotdeauna de creşterea şi redarea libertaţii supreme a păsărilor născute în captivitate, proiect pe care l-a numit „Ailes de la Liberté”. Dar pentru a le putea învăţa să zboare a fost necesară depăşirea propriilor graniţe şi a simţii cu adevarat aripile libertăţii, ca apoi toate acestea să-l ajute probabil foarte mult la gestul nobil pe care şi l-a propus faţă de aceste animale destinate zborului liber suprem. Visul de a prinde şi el aripi a început când l-a cunoscut pe Laurent Cochard care conduce o şcoală de zbor cu parapanta. Acesta amuzat iniţial când a auzit de cineva care (învaţă şoimii să zboare) care însă apoi s-a oferit şi chiar încantat chiar de ideea de al ajuta în eforturile acestuia de a învinge frica de înnalţime. Însuşi Jacques povestea de primele zboruri în tandem cu Laurent, în care totul a fost mai rău decât coşmar, la orice mişcare în aer transpira şi parca simţea....”Ne prabuşim!” Laurent a remarcat şi el:
“la început au fost cate 5 secunde când am văzut şoimul după care urmau cel puţin două ore în care-l cautam”. Dar toate acestea sunt deja doar amintiri, iar cei care acum au avut ocazia să-i vadă, au fost profund impersionaţi de plăcerea cu care pasărea se înnălţa şi spirala împreuna cu cei doi prieteni pe viaţă care i-au redat şansa de a-şi recăpăta instinctul şi libertatea. Pasărea zbura devotată alături de colega ei cu anvergură mai mare - parapanta, şi uneori ateriza cu încredere pe braţul lui Jacques-Olivier, probabil parte a programului de prezentat. Şi astfel echipa a devenit una dintre cele mai speciale.
În pauzele scurte ale balului mascat-înnaripat, ne-au atras privirile câteva demonstraţii de acrobaţie printre care ar fi de amintit recordul mondial stabilit cu ocazia acestei întâlniri al lui Antoine Montant, parapantist care a executat renumitul ”infinity tumbling” si a reuşit să doboare recordul impus de Raul Rodrigez din 2006 cu cele 124 de răstogoliri numarate în cor de mulţime în compania unui comentator după ce a sărit dintr-un helicopter undeva la peste 2000 de metrii, faţă de cele 108 ale lui Raul. Încurajat de aplauzele mulţimii şi de senzaţia pe care o putea savura chiar de-a supra câtorva mii de suporteri, avântări şi prabuşiri, 124 una după alta. Putem afirma că ne-au încântat şi pe noi prinşi în atmosfera incitată, ce să mai zică el, fericitul deţinător al noului record.
O altă apariţie deosebită o putem mulţumi austriecilor Dark Dog Renegades (Renegades Acro Team) compusă din alţi trei membrii însă de această dată, cu toţii din specia umană. Unul dintre ei a avut mari sanse de a vedea vălul roşu după cele aproape 15 minute de stat cu capul în jos deasupra aripii atârnate sub el, susşinut de ceilalţi doi colegi desigur, tot după un salt din helicopter de la aprox.. 2000 de metrii şi până la nivelul pistei de decolare de pe stâncă. Însfârşit am văzut-o şi pe asta pe viu...
Pe lângă aceste prezentări, zbor şi schimbul de informaţii cu specific legat de zbor, am participat evident şi la tradiţionalul concert, chef, şi tot ce ţine de astea. În orice caz toate nu se pot povesti, şi cine ni se va alatura la anul, va gusta din toate. Pana atunci savuraţi albumul cu fotografii...

Text: Kádár Andrea
Traducerea: Suciu Adrian
Imagini: Koszta Péter


 
Belépés
   

Kapcsolódó linkek
   

Hír értékelése
   

Parancsok
   

Kapcsolódó rovatok

Paramotor

Tartalomkezelő rendszer: © 2004 PHP-Nuke. Minden jog fenntartva. A PHP-Nuke szabad szoftver, amelyre a GNU/GPL licensz érvényes.
Oldalkészítés: 0.02 másodperc