Hátimotor Hátimotor Motoros sárkány Kezdőlap Merevszárnyú UL Forgószárnyú UL Műrepülés Videók Galéria

Version francaise Versiunea în româneste
 
Avion Ultrausor

Lambada - Dragoste la prima vedere


Până nu demult aparatele ULM, văzute de la distanţă nu se deosebeau prea mult de planoarele cu motor ajutător sau chiar de motodeltaplane. Mai de aproape în schimb, în detalii se observau totuşi diferenţe mai ales la sistemul de dirijare-control. Mai apoi acestea au început să difere tot mai mult şi din punct de vedere structural. Astfel că încet, încet „s-a re-inventat avionul”. Întrebarea rămasă este: Care se va clasa în categoria planoarelor cu motor şi care sunt avioane ultra-uşoare motorizate destinate raidurilor, excursiilor sau chiar transportului particular. Spre dezamăgirea mea, după o serie de tatonări lumea a lulat-o preponderent în direcţia celei de-a doua categorii.

În Ungaria, primul care a construit primul planor cu motor ajutător din material compozit este Percz Feri. E vorba de Kolibri-2 după care a urmat varianta biloc Kolibri-3. Dat fiind faptul că iniţial şi eu am fost pilot planorist – înainte de a fi ademenit de ULM, am zburat în multe termici cu ambele tipuri de aparate. Gama Kolibri avea o fineţe în jur de 1:17 şi avea aproximativ aceleaşi performanţe cu planoarele „Lepke”, „Vöcsök”, Szellő” şi „Pilis”. Ori, cu aceste mini-avioane de transport particular nu mai are rost să te opreşti în termică deşi “canistrele pline de benzină” atârnă gratis mai departe sub fiecare Cumulus. Oricum dacă în zona Kecskemét a văzut cineva un aparat cu motor făcând termică – acela numai eu putem fi. După colecţia Kolibri următorul meu aparat a fost „Vércse” care avea şi el la rândul lui calităţi foarte bune pentru zborul termic. Odată am venit cu el de pe Kalocsa şi până la Ballószög cu motorul oprit. De data asta însă fără să fi intenţionat în mod express doar că am pierdut presiunea de ulei aşa că nu prea am avut de ales. Recunosc că atunci aveam cămaşa udă dar privind înapoi a fost floare la ureche. Altfel spus, sufletul meu înclină întotdeauna spre a pluti printr-e nori iar puturoasele astea de motoare le folosesc doar la nevoie. Apoi am zărit o Lambda. Nu mi-a venit să cred – cum e şi normal: a fost dragoste la prima vedere. Imediat am ştiut că eu vreau un astfel de aparat. Ceea ce nu ştiam însă era cum să-mi permit unul. Primul căruia l-am recomandat a fost Németh Zoli. Acesta n-a stat mult pe gânduri, şi-a vândut “motor-Falke”-ul şi şi-a luat în locul lui o Lambda. Apoi şi prietenul meu Szalai Péter şi-a dat seama că este aparatul care i s-ar potrivi. Al treilea am reuşit să fiu chiar eu în sfârşit. Avionul poate ieşi din fabrică cu două tipuri de aripi. Unele mai scurte cu care aparatul este un “raider” minunat sau în varianta cu aripi lungi cu care este planorul viselor mele. Astfel are o fineţe de 1:30 cu motorul oprit desigur şi cu elicea “cuţit”. Înfundarea minimă este de 1 m/s. Dacă trebuie e ULM gata de drum iar dacă vremea e de termică e planor şi pe de-asupra moto-planor ultra-uşor deci nu e nevoie de o echipă pentru a o pregăti de zbor. O scot singur din hangar, decolez, caut prima termică, opresc motorul, pun elicea pe unghi 0 (pe poziţia – planor) şi am întins-o spre nori. Până acum cea mai mare distanţă realizată fără motor este de 155 km pe traseul dintre Ballószög–Hajdúszoboszló. La plecare am prins prima termică la doar150 m înălţime iar la sosire am intrat lejer cu 800 m la verticala aerodromului din Hajdúszoboszló. Deşi era deja dupămasa târziu pe când m-am întors, am reuşit să planez şi pe traseul de întoarcere. Apoi, am revenit şi anul trecut toamna târziu, în ultimele zile frumoase din Octombrie din Szentkirályszabadja până acasă la Ballószög fără măcar a auzi motorul. Avionul l-aş compara cu modelul “Pirat” - nu e de viteză mare dar pentru cine nu e grăbit şi-i place să zboare cu adevărat este alegerea perfectă. Lambda are deja un ecou prin lume şi cred ca a venit vermea ca şi noi să-l descoperim. Sunt convins că trupa de Lambd-işti se va înmulţii în curând…
Mai multe imagini şi informaţii despre Lambda găsiţi la adresa www.urbanair.cz
Szalay Péter

Mi-a plăcut de la bun început deoarece este şi zboară superb. Dar asta nu e o noutate, cam toţi care am avut ocazia să-l zburăm am păţit la fel. Aparatul este încredibil de blând şi devotat pilotului. Producătorul oferă mai multe opţiuni în ce priveşte capetele de aripă respectiv lungimea acestora. Cea mai lungă variantă are anvergura de 15m şi asigură o fineţe de 30. Urcarea în cabină este mai ciudată dar e doar o chestie de obişnuinţă iar odată ocupate, locurile din cabină sunt deasebit de confortabile. Motorul de 100 c.p. oferă chiar şi posibilitatea de a remorca planoare – lucru demonstrat deja pe viu deci nu e vorba de teorie.
Viteza minimă de 65 km/h asigură o siguranţă mărită şi piloţilor “în devenire”, la această viteză aparatul doar se înfundă fără a avea nici o tendinţă de intrare în vrie.
Viteza maximă admisă (VNE) 200 km/h.
Viteza normală de zbor (în croazieră) 140–160 km/h.
Viteza de 150 km/h se obţine la o turaţie a motorului de cca. 4100–4200 rot/min.
Forţele din manşă şi paloniere sunt mici, efectul acestora este aromonios. Raza minimă de viraj este mică – poate vira şi “strâns” aproape ca un planor de performanţă. Datorită modului de amplasare a aripii şi a dimensiunii botului, vizibilitatea este fenomenală.
Ce să mai zic, în sfârşit mi-am găsit avionul la care visez de-o viaţă!

Material tradus de: Ady Suciu


 
Belépés
   

Kapcsolódó linkek
   

Hír értékelése
   

Parancsok
   

Kapcsolódó rovatok

Avion Ultrausor

Tartalomkezelő rendszer: © 2004 PHP-Nuke. Minden jog fenntartva. A PHP-Nuke szabad szoftver, amelyre a GNU/GPL licensz érvényes.
Oldalkészítés: 0.02 másodperc